Peste 150 de hectare de vegetație alpină au fost mistuite de un incendiu violent izbucnit în zona Babarunca, pe care 60 de pompieri de la ISU Brașov și 20 de angajați ai Regiei Pădurilor Săcele au izbutit să-l lichideze după o intervenție de mai bine de 12 ore, începută miercuri după-amiază în jurul orei 16 și încheiată joi in zori, aproape de ora 5.
Potrivit ofițerului Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, la originea incendiului s-a aflat neglijența unor turiști ori localnici, care au aruncat la întâmplare chibrituri sau țigări aprinse, focul extinzându-se rapid din cauza vântului puternic. „A fost o intervenție extrem de dificilă pentru că a trebuit să urcăm pe jos până la locul incendiului, la peste 1500 de metri altitudine, pe un teren foarte accidentat, am mers o oră și jumătate cărând în spinare peturile cu apă și ustensilele de intervenție, lopeți, drujbe și mături. Din fericire, în cele din urmă am reușit să izolăm și să lichidăm toate focarele de incendiu înainte ca acesta să cuprindă și pădurea,așa că a ars doar vegetația alpină pitică, adică tufișurile, arbuștii și ceva pășune”, a precizat Ciprian Sfreja pentru Gândul.